azi dimineaţă m-am autoinvitat
- culmea pleonasmului –
la o porţie de privit în oglindă
apucăturile avangardiste,
ideile latescente acajou,
impulsurile secrete
până curând.

mi-am spus:
- auzi, copile,
numărul tău de telefon
nu se potriveşte cu faţa ta,
perioada ta dodecafonică
a-ncetat odată cu trezirea
ciclului menstrual!

- ascultă,
primele versuri nu sună
niciodată simetric,
unde ţi-e mintea?
să ştii că viaţa nu-i aşa ca tine,
nu ghiceşte posibilităţile
printre înghiţituri
contra atonalităţii.
  
- ce naiba,
ai uitat să priveşti,
crezi că dacă nu mai stă în loc,
nu ai posibilitatea de-a trişa?
te-nşeli.
interpretul alege mereu,
clientul are mereu dreptate.

-   ai dreptul să vorbeşti,
nimic din ce spui
nu poate fi folosit
împotriva a nimic.
singurele cuvinte valabile
sunt cele care rămân.

- fii atentă,
nu-mi place să fiu radicală,  
dar am observat că de-o vreme
nu mai eşti tu,
înainte erai acordabilă
din claviculă,
de unde începe toată muzica,
acum eşti ca o violă gripată!


- oricum, las-o baltă,  n-ai să înţelegi niciodată cum funcţionează  principiile unei vieţi, aşa cum o ai tu.